Să vorbim despre tăcere

7743861cf986f69090f3190f1282c3d8

Trăim, după cum se ştie prea bine, într-o lume cât se poate de eclectică, de diversă, şi, în ultimă instanţă, de bizară. Societatea e numită de specialişti una a informaţiei, a cuvântului..şi pe bună dreptate! La ora actuală se spun şiroaie de cuvinte, şi de multe ne-am putea dispensa lejer, fără repercusiuni marcante. Ceea ce pentru mine, o vorbăreaţă de dintotdeauna, a devenit în mod paradoxal o tristeţe- nu mai ştim să tăcem.
Vorbim continuu despre tot soiul de nimicuri de care nu pasă cu adevărat decât la foarte, foarte puţini. Vorbim să ne treacă timpul, vorbim fiindcă ne-am însuşit cu simţ de răspundere ideea de tăcere ciudată. Dacă ideea de vârste ale copilăriei are şi cel mai mic iz de fundament real, atunci e grav. Ne-am întors la stadiul sugarului pentru care tăcerea şi nefiinţa sunt sinonime perfecte, aşa că vorbim cu oricine şi despre orice, doar să ni se confirme cumva existenţa. Mai nou, tăcerea are conotaţie negativă- dacă se ţin momente de tăcere, ele se ţin doar când se întâmplă ceva rău, iar dacă tu ca om eşti tăcut, atunci clar eşti un ciudat, un paria. Şi totuşi, tăcerea e atât de frumoasă…
Cucereşte prin simplitate. Nu trebuie să fii academician ca să taci. Prin diversitate, fiind infintă în timp, spaţiu, dar mai ales interpretări. Dar cel mai important,prin exclusivism. Pentru că nu poţi tăcea în orice grup şi să fie natural. O să vă spun şi nişte poveşti, să nu ziceţi că mint.
În drumul meu de-acasă către Bucureşti sunt mulţi copaci. Mereu m-am pus la geam să îi văd, dar am realizat într-o zi că fiecare dintre ei era o căsuţă. Serios. În fiecare copac era câte un cuib de pasăre. Unii, cei mai bătrâni, erau adevărate complexe rezidenţiale, numărând câte 6, 7 astfel de căsuţe. Erau şi cu pui, şi părăsite, de ciori, gaiţe sau chiar de corbi, iar eu nu le văzusem până când n-am renunţat la pălăvrăgeala cu colegul de scaun.
Azi, eram afară. Eu, cu o colegă şi încă doi băieţi. Ţigară după ţigară, şi-n rest, linişte. Dar era o linişte cumva…liniştită. Natural. Mă uitam la ei, analizându-i pe fiecare, gândindu-mă la cum trec oamenii unii pe lângă alţii, cum stau la un loc oamenii fără să se observe. Tot atunci am observat cu adevărat cât e ea de frumoasă şi-amînţeles cât îmi vor lipsi toţi oamenii în preajma cărora sunt liberă să mai şi tac, fără să mă întrebe nimeni dacă am păţit ceva. Şi tot aici intră şi acei oameni cu care vorbesc…fără cuvinte. Prin grimase, prin priviri, purtând dialoguri muţeşti. La fel şi cu tăcerile…”mondene”- te uiţi la inculpat, apoi la cine ştii că prinde ideea, şi gata, asta e tot! Dar n-a ţinut mult…
Dimineaţă cu zăduf de noiembrie. Metrou, Piaţa Victoriei. Dau să-mi prind părul, ţinându-mi clema în dinţi. Răspund unei vecine de cămin cu care plecasem spre facultate, şi între timp clema zboară frumos prin aer, ca-n filme, şi aterizează fix pe şine. Râd, n-am cum mă abţine, şi-mi zic în sinea mea: “Danielo, numai tu puteai s-o faci pe-asta!” Mi-am văzut de treabă, şi undeva pe la Piaţa Iancului o tipă cochetă, naturală, de la care am reţinut eşarfa cu flori mari, părul un şaten apropiat de blond şi zâmbetul cald vine spre mine: “hei, am văzut incidentul de pe peron, şi ştiu cum e să vrei să îţi prinzi părul şi să n-ai cu ce, aşa că ia-l pe-ăsta” îmi zice râzând în timp ce-mi întinde un elastic de păr de culoarea lavandei. Râdeam amândouă, ca şi cum ne ştiam de dinainte, ne-am saluat, ea a plecat iar eu mi-am continuat drumul gândindu-mă că mai sunt şi oameni umani, nu doar clone. Şi, evident, am mai tăcut o dată.
Aşa că, dragilor, nu vă fie teamă de tăcere, căci nu toate tăcerile muşcă, nu toate sunt abandon sau “Adio!”, şi încercaţi, pe cât posibil, să înţelegeţi şi să acceptaţi nevoia de tăcere atât la voi, cât şi la alţii. Tăcerea o să spună mereu, într-o formă sau alta, ceea ce noi vrem să băgăm sub preş cu bună ştiinţă, rămânând armă şi bijuterie într-o lume a cascadelor verbale, o lume pestriţă şi lineară unde toţi ne erijăm, de voie mai mult sau mai puţin bună, în oratori. Shhhh….

Advertisements

About midnightwriterlucretia

I'm searchin for myself
This entry was posted in Kooltural and tagged , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s