Ziua 11

la capăt de curcubeu
doarme o culoare. nu e
nici albă, nici neagră,
nici închisă, nici deschisă,
tot ce pot spune despre ea
e ca straluceste
în somnu-i adânc.

mă uit la ea cu atenție:
doarme profund si liniștita
ca o pisică domoală
si contine in ea însăși
tot.

toate culorile,
toate ideile,
toate visele,
toate speranțele
si toate dorurile
născute si nenascute,
vii și moarte,
definite si nedefinite,
treze si adormite,
cuminți si indecente,
sau calme, sau, dimpotrivă,
disperate.
ea e, pur si simplu,
tot.

iar eu stau, la o
oarecare distanță de ea,
destul de departe
cat sa nu o pot atinge
si totodată destul de aproape
cat sa-i pot vedea
trăsăturile, sa le
memorez ca pe o
ruga sacră.

are ochi mari,
probabil ca verzi,
cu gene lungi, arcuite,
cu piele translucidă,
si un corp arcuit;
cabrat printre șoapte
care-o evocă mereu,
mereu si mereu, la nesfârșit,
ca pe-o Muză imanentă
cu iz de igrasie si eternitate

si la celelalt capat
de curcubeu translucid
te gasesti tu.
cu ochi larg deschisi
spre lumea cea gri,
stând drept, neclintit,
parca aducând cuiva
un omagiu. dar…cui?

ma uit in stanga, apoi,
privesc spre dreapta mea
si, alegerea nefiind
o optiune-n cazul asta;
ma asez cuminte
la mijloc de curcubeu,
ma pun turcește pe
ceva ce nu seamănă
nici a pământ, dar
nici a aer, a nor,
un ceva nedefinit
si va contemplu,
alternativ, pe amândoi
ca parti din lume,
cu bucati de identitate
din mine, lumea mea,
si singura solutie
e sa zâmbesc
in timp ce ma joc
cu niste vorbe pe o
suprafata similara nisipului.

de azi, timpul s-a
oprit in loc, gata,
a adormit si el sub curcubeu
si n-are sa se mai trezească vreodată.
de azi, tot vechiul s-a
sfârșit, cu noi in brate,
si nimeni nu va plânge
vreodată pentru asta.By 12_46pm, her head had begun to spin and pound at the same time and ___

Advertisements
Aside | Posted on by | Tagged , , , , , , , , , | Leave a comment

Porno pentru cititori

Dacă ți-a plăcut Trainspotting, Porno să-ți placă și mai mult. Irvine Welsh nu prea dezamagește. Mie mi-a plăcut romanul scoțianului ăsta. Este o lectură ce nu-ți permite să adormi în timp ce citești. Umorul, planurile paralele și argoul tipic scoțian fac deliciul cititorilor.

În prim-plan sunt aceleași personaje: Sick Boy, vicleanul Mark Renton, toxicomanul Spud și dementul Frank Begbie. Sick Boy (Simon David Williamson) se întoarce în periferia Edinburghului, după zece ani, în care nu a avut succes în combinații la Londra. Nereușind să fie pește, escroc, soț, tată sau om de afaceri, Sick Boy se întoarce în Leith, unde administrează un pub ca să-și acopere noua sa pasiune, pornografia, în timp ce, Mark Renton și-a trăit ultimii zece ani în exil, la Amsterdam. De frica răzbunării foștilor tovarăși, Mark evită să se întoarcă în orașul său natal. Asta până când Sick Boy dă de el și încearcă să-l atragă în lumea pornografiei. Sick Boy îl are ca mentor într-ale pornografiei pe Terry Lawson (care nu știe prea multe despre fenomen). Alături de Terry, obsedatul sexual șef, apare o gașcă pornografică: Melanie, Ursula, virginul Curtis și studenta sexy Nikki Fuller-Smith. Între Sick Boy și tânăra Nikki se va dezvolta o relație stranie de iubire, în paralel cu filmările pentru blockbustersul pornografic. Simon urmărește să-l convingă pe Mark Renton să se întoarcă în Leith, ca să-l dea pe mâna lui pe mâna lui Frank. Frank Begbie, proaspăt ieșit din pușcărie, este frământat de dorința de a-i face felul lui Renton, după ce a fugit cu toți banii obținuți într-un jaf de acum zece ani. Finalul este unul deschis, deci, poate o să ne aștepte o continuare.

Fără spoilere, restul o să-l descoperiți voi. Lectură plăcută!

PS: Nu fiți Sick Boy. Nu uita, cu toții ne prefacem.

Posted in Ce am citit și ne-a plăcut | Tagged , , , , , , | Leave a comment

„Am înțeles că nu-i muzică dacă n-o simți”

Zilele trecute, Samurai a scos un freestyle mişto. Nouă ne-a plăcut şi ne-am gândim să îl împărţim şi cu voi.

Artist: Samurai
https://www.facebook.com/samurairomania

Shop: http://samurai.shopmania.biz
http://www.p13wear.ro/

Label: http://paranoia13.ro/
https://www.facebook.com/paranoiaplease

Instrumental : Maich
https://www.facebook.com/maichmusic

Mixaj si Masterizare : Maich
http://www.maichmusic.com

Inregistrat la Unic Production
https://www.facebook.com/unicproducti…

Posted in Bagă urechea! | Tagged , , , | Leave a comment

Macbeth: nebunie, tragedie

Shakespeare – un nume de care fiecare dintre noi a auzit. Poate fi asociat cu poeziile, dramaturgia sau chiar cu o teorie a conspirației. A fost sau nu a fost? O întrebare irelevantă, pentru că, oricine ar fi scris aceste capodopere, a oferit umanității artă de înalt nivel. După operele sale de teatru s-au făcut zeci, sute de adaptări, iar ele continuă să apară. Artiștii își doresc să ofere o nouă interpretare, proprie sau fidelă, operelor ce poartă semnătura William Shakespeare. Cea mai recentă adaptare este filmul Macbeth (2015), regizat de Justin Kurzel, după piesa omonimă.

Generalului Macbeth (Michael Fassbender), aflat pe câmpul de luptă, îi este predestinat de vrăjitoare să devină nobil și, mai apoi, rege al Scoției. Pe celălalt general, Banco (Paddy Considine), îl numesc tată al viitorilor conducători, fără ca el însuși să fie unul din ei. În urma bătăliei, victorios, Macbeth este numit nobil de Cawdor. Începe să creadă în profeție și, alături de soția sa (Marion Cotillard), plănuiește asasinatul regelui. Astfel, devine rege al Scoției. Amintindu-și de profeție, Macbeth va recurge la fapte tiranice pentru a-și păstra locul pe tron, fapte care-i vor păta conștiința și-l vor face să-și piardă rațiunea.

Distribuția filmului are nume importante, precum: Michael Fassbender (Inglourious Basterds, 12 Years a Slave, X-Men: Days of Future Past), Marion Cotillard (Inception, Rust and Bone), Sean Harris (Prometeus, Mission: Impossible – Rogue Nation), Elizabeth Debicki (The Great Gatsby, The Man from U.N.C.L.E.). Cele mai solicitante roluri le au Michael Fassbender și Marion Cotillard. Deși Marion a avut o interpretare remarcabilă (Lady Macbeth, avidă de putere, nemiloasă și, mai apoi, plină de regrete), nu pot spune același lucru și despre Fassbender. Pentru el, nu pare să fi fost un rol. El a trăit în personaj. Gesturile, replicile par empirice. Fassbender este Macbeth: un tiran, urmărind puterea și interesele personale, iar, după prea multă vărsare de sânge, halucinează, înnebunește.

Prin remarcabila interpretare a actorilor și prin replicile poetice, fidele operei originale, filmul recreează, folosindu-se de costume și imagine, timpul Evului Mediu și, mai mult decât atât, aduce o atmosferă întunecată și apăsătoare. Imaginea lui Adam Arkapaw (Top of the Lake, True Detective), care-mi amintește de serialul Vikings, trece de la culorile reci, prezente în majoritatea filmului, la culori calde, în special portocaliu și roșu, care contrastează cu tragedia redată de firul narativ. Bătălia finală îi surprinde pe Macbeth și oponentul său, Malcolm, într-un fum dens, prin care străbat razele Soarelui. Frumusețea cadrelor este demnă de un film artistic.

Deși imaginea este frumoasă, filmul suferă de o regie slăbuță. Nu cred că Justin Kurzel are suficientă experiență încât să ducă un film atât de puternic. Mi-am dorit să văd un film artistic, care să mă surprindă prin regie și prin imagine, unde există cadre superbe, atmosfera este bine redată, dar lipsesc cadrele care să schimbe eticheta din o altă adaptare în una dintre cele mai bune adaptări. Pe partea de regie, Kurzel nu pare că stăpânește firul narativ și am avut impresia că întreaga acțiune din film se petrece în doar câteva săptămâni, ci nu în câțiva ani. Dar nu aceasta este marea problemă a filmului. Un punct slab este montajul, specific filmelor de acțiune proaste, cu buget redus. Montajul rapid, în care acțiunea și reacția sunt în cadre diferite, transformă epica bătălie finală într-o bătălie greu de urmărit pentru spectator, incoerentă. Astfel, în loc să admir luptele spectaculoase ale soldaților, în fumul portocaliu, priveam și încercam să înțeleg cine pe cine lovește.

Filmul are, cu siguranță, părțile sale bune, mai ales interpretările demne de Oscar, însă eu nu l-aș pune în categoria film artistic. Nu poate fi asemănat nici cu filmul de entertainment, pentru mase, deoarece poate fi dificil de privit, în special de către cei ce vor să vadă un film cu multă acțiune. Macbeth îi aduce un important omagiu lui William Shakespeare, păstrează replicile originale și nu recurge la acțiune în defavoarea dezvoltării personajelor.

NOTA MEA: 7

 

Autor: Cosmin Tiţa.

Posted in Un film bun e timp investit | Tagged , , , , , , , | Leave a comment

Ziua 10

image

azi m-a trezit lumina;
lumina din mine, care
se prelinge pe păr,
se plimbă pe toată pupila,
coborând în jos, tot
mai jos şi mai jos,
până la întâlnirea cu
lucirea de-o asprime
molatică a inelului.

da, m-am trezit,
am deschis ochii larg
şi m-am speriat, căci
nu ştiam să fie-n mine,
acolo undeva un aşa
izvor de lumină, cândva
acolo nu era decât
o vastă oază de-ntuneric.

acum stau în capul oaselor,
în faţa oglinzii,
şi pentru prima oară
m-am întrebat
“aoleu! dar dacă se vede?”
şi-atunci oglinda mă linişti:
“nu te speria, lumina asta
o vezi doar tu şi încă vreo câţiva.”

aşa că m-am îmbrăcat
şi-am plecat să arăt lumii
noua mea fiinţă.
şi, ca să vezi, au văzut..
fix în ziua aia am re-dat
de tine, şi am rămas
gură-cască: tu ai văzut
lumina din păr, din ochi,
de pe inel; ba mai mult,
mi-ai spus că a fost
dintotdeauna acolo,
o văpaie mută
care m-a dirijat prin viaţă
ajutându-mă să nu
mă pierd pe drum

dar cum toate drumurile
duc la Roma, se pare că
fiecare-i o Romă umblătoare
unul pentru altul,
unul după altul,
ca un animal de pradă.

aşa ne-am găsit,
aşa ne-am pierdut,
şi tot aşa o s-o ducem
la nesfârşit, la fel
ca o poveste spusă mereu

şi-abia acum înţeleg
că lumina neonului, a
lunii-n miez de noapte,
a soarelui în apus,
şi-n general toată,
dar toată lumina-ntâlnită
n-a fost decât un
banal preludiu.

atâta lumină numai
ca să o văd pe cea
din mine, un felinar
ce vine în  întâmpinarea
regăsirii.
risipă? la  cât de
vital e evenimentul,
pentru existenţa
unui Noi  transdimensional
ce traversează ca pe-un hol
întreg timpul
fiind aproape mistic,
devine cam prea puţin,
o simplă rază de lumină.
între timp, lumina din privirea mea
te măsoară, întrebându-te mut:
“încotro?”

Posted in Versurile de azi | Tagged , , , , , , , , , , | Leave a comment

Top filme care te fac sa vezi lumea altfel

Mai jos aveți câteva capodopere ale filmului, care ne-au definit ca persoane. Voi ce top ați face?

The Theory of Everything (2014)

Îl are în prim-plan pe Eddie Redmayne cel care îl joacă admirabil pe fizicianul Stephen Hawking. Filmul surprinde evoluţia paraliziei la fizicianul britanic, care îi schimbă viaţa încă din facultate. Tot în facultate îşi va întâlni şi viitoarea soţie.

Trilogia Cube

Un grup de oameni, care nu se cunosc, se trezesc într-un labirint format din mai multe cuburi. În anumite cuburi există capcane, iar pentru a le evita ei descoperă că fiecare cub are un cod matematic, iar acestea se află în continua mişcare. Pentru a scăpa cei mai puternici se folosec de cei mai slabi.

Trilogia Matrix

Două realităţi sunt prezentate în film. Prima este o interfaţă, matricea unde trăiesc toţi indivizii, realitatea așa cum o cunoaştem, iar cea de a doua este veritabila realitate. Iar Neo trebuie să joace rolul de mesia şi să salveze umanitatea.

Source Code (2011)

Căpitanul Colter Stevesn (Jake Gyllennhaal) se trezeşte într-un corp străin într-un tren. Pe parcurs, acesta descoperă că se află într-o operaţiune secretă în încercarea de a opri un atac terorist, într-un tren aglomerat.

Psycho (1960)

Alfred Hitchcock reuşeşte să creeze o capodoperă a filmului. Un film care va stârni emoţii nebănuite prin cadrele şi sunetul inedit. Povestea vă las pe voi să o descoperiţi.

Posted in Un film bun e timp investit | Tagged , , , , , , , | Leave a comment

Elogiu sănătăţii mintale- sau despre sărbătorile rutinei

image

Mă gândeam eu aşa azi ce bine e să ai mintea-ntreagă. Bine, nu că nu m-aş mai fi gândit la asta între timp, dar acum pare să fie un pic mai altfel. Ca s-o iau cu începutul, am constatat pentru prima dată cu adevărat că ne-nvârtim într-o lume psihotică. De la un timp, discuţiile cotidiene, de la ţigară, se-nvârt în jurul câtorva teme mari şi late- că vin teroriştii, că suntem un stat abuzat, că SRI-ul ne citeşte şi ascultă telefoanele şi tot ce facem pe măreţul internet. Panică, autosuficienţă şi, în general, o atmosferă ostilă, în care toţi tragem cu coada ochiului în urmă. Şi uneori asta îmi lasă impresia că trăiesc într-o distopie, parcă făcută astfel încât să fiu singurul om sănătos la cap din toată gloata cu ochi goi şi cocoşaţi.
Uneori se întâmplă să văd lucruri. Şi le văd aşa, pe momente, la intervale rare, cât să le pot digera, să mă învăţ pe mine din contextul lor. Atunci mă slmt privilegiată, ca şi cum aş fi primit în dar o super-putere. Altfel, trăiesc în cea mai mare rutină, modelată după bunul plac. Şi am înţeles târziu că, de fapt, rutina cea mult-hulită, e ceva bun. Da, e necesară,vitală. Creierul uman, oricât nu ne-ar plăcea nouă ideea, e proiectat să funcţioneze pe baza unor tipare, unor polarizări antagonice tip Bine-Rău. Altfel, din câte s-a demonstrat până acum, dacă încerci să faci totul altfel, fără vreo certitudine, o să…se scurtcircuiteze! Da, exact. În acelaşi fel cu un aparat, numai că el, prin scurtcircuitare, vă îmbolnăveşte mintal. Practic, rutina e cea care ne păstrează (cel puţin teoretic) sănătoşi la cap. Ce revelaţie, aşa-i?
Dar hai mai bine să vă zic de momentele despre care îndrugam mai sus. Era un aprilie însorit când mă îndreptam spre metrou, la Eroii Revoluţiei. Dimineaţă, lume multă, pe o bancă un boschetar cu o pisică alb-portocalie. Stau în loc un pic, să văd mai multe- lumea trecea pe langă mine în valuri. El mângâia de zor pisica, pe care o apropiase de obraz, îi vorbea şi zâmbea larg. Ba chiar a împărţit cu ea parizerul primit de la o bătrânică, deşi mai mult ca sigur mare lucru nu mâncase nici el. Iar ea stătea cuminte, îi plăcea, şi cum să nu-i placă, doar era cea mai importantă din lumea asta pentru el. Şi atunci am înţeles eu că tot ce vreau de la un om, tot ce caut, e să mă iubească aşa cum iubea el pisica.
Acum vreo două zile, altă Mărie cu altă pălărie în piaţa de la Apărătorii Patriei. Piaţa mai mult goală, însă pe vânzătorii care aveau şi dovleci la vânzare era mare forfotă. Fiecare îşi făcea mascota lui. O tipă la vreo 30 de ani, frumuşică, cu ochi albaştri şi zâmbet senin, ruja concentrată un dovleac sculptat. Un domn, ceva mai în vârstă, îi desenase unui dovleac, necioplit, o faţă, şi îi scrisese cu acelaşi marker negru pe frunte, mare: Halloween. Lângă, la taraba vecină, un alt bărbat îi făcea dovleacului său ochi. Şi am plecat de-acolo mirată, gândindu-mă la tot ludicul scenei întâmplate printre dovleci, tufănele, ceapă şi cartofi, la cum oamenii ăia, deşi lucrează nu tocmai în cel mai comod mediu posibil, încă mai au chef şi drag să se joace.
Iar acum mă-ntreb şi pe mine, vă întreb şi pe voi; de ce nu a văzut nimeni? Dacă nu ne pasă de atâtea întâmplări mici dintr-un oraş mare, atunci de ce ne pasă? Denoi? Dar noi cine suntem dacă nu ne confirmă nimeni? Când şi de ce ne-am alienat atât de tare? Uite, spune-mi tu!

Posted in Kooltural | Tagged , , , , , , , , | Leave a comment